29 octombrie 2007

Tratat de arta comparata

Nu stiu cat e de reala chestia asta dar pare foarte credibila:

Arata nemaipomenit dar e mult prea complicat pentru mine. De aceea, aleg varianta urmatoare:

Daca va place varianta II si doriti o Mona Lisa printata pe hartie de cea mai buna calitate cu o rama deosebita, nu ezitati sa ma contactati.

28 octombrie 2007

Mic îndreptar pentru o carieră politică de succes


În pragul a trei rânduri de alegeri – cele pentru Parlamentul European, cele locale şi generale din 2008 şi prezidenţialele din 2009 – partidele politice caută să se întărească, adunând noi membri cu ajutorul cărora să obţină scoruri cât mai bune. Din acest motiv, m-am gândit să ofer celor interesaţi câteva sfaturi practice pentru o carieră de succes cel puţin la nivel local. Cel mai important lucru în politică este să nu ai principii, nici măcar nu contează în ce partid te înscrii atâta vreme cât e mare. Pentru că, în politică, mărimea chiar contează! Dacă te înscrii în PIN de exemplu, ai dat chix de la început. Cei doi membri pe care îi are partidul, Cozmin şi Lavinia, deşi nu au principii, şi deci respectă regula de bază, nici n-au obţinut vreo funcţie şi nici nu s-au îmbogăţit.
În concluzie, trebuie să fii undeva într-o turmă, unde o mână o spală pe cealaltă şi sunt foarte multe mâini. Dacă alegi PNŢCD-ul doar de dragul de a fi membrul unui partid istoric, ajungi în ipostaza de a-i face o frecţie lui Claudiu Cristea şi de a-l aştepta pe Cosmin Galu să-ţi facă acelaşi lucru, caz în care mai bine ţi-o faci singur acasă. Şi să ieşi şi mai curat! Iată de ce noi îţi recomandăm, călduros, PD-ul, PSD-ul sau PNL-ul. Partide mari, cu aşteptări pe măsură. Dacă eşti minoritar, poţi opta pentru UDMR, dar să nu-ţi faci speranţe ca partidul tău să ajungă în Parlament la viitoarele alegeri. PNG-ul este periculos fiindcă atmosfera de la Steaua e incertă. Oricum, nu-ţi face griji dacă nu nimereşti partidul potrivit din prima: traseismul politic este încă legal iar tu, dacă ai respecţi regula de bază, nu ai principii şi deci nici probleme de ordin moral.
Bun! Ai intrat în partid. Ce faci mai departe? În primul rând va trebui să fi foarte atent care sunt taberele şi va trebui musai să rămâi, pe cât posibil, echidistant. Asta până reuşeşti să-ţi dai seama care parte e mai puternică. Între timp, îţi faci nasul puţin maro şi te dai bine cu cei mari. Treptat, îi calci pe cei mai slabi în picioare, participi cu sugestii şi reclamaţii la toate intrigile, pozezi în victimă atunci când trebuie, nu ierţi pe nimeni şi voilà - ai devenit un fel de Ghiţă Falcă. Dacă eşti la fel de şmecher ca el, te mai şi însori cu fiica vreunui lider, de preferat a celui mai mare dintre toţi. Dacă domnişoara respectivă nu există, e deja luată sau e de abia la gimnaziu, e bună şi progenitura unui baron local. Caută bine fiindcă toate partidele au aşa ceva, însă nu neapărat în prim plan. Dacă eşti deja însurat, încearcă să stabileşti relaţii platonice cu şefele şi colegele dar mai ales cu soţiile şefilor. De foarte multe ori, cei mai mari lideri sunt conduşi din umbră de nevestele lor.
În continuare, caută să-ţi faci prieteni la celelalte partide. Vei avea nevoie mereu de un loc de refugiu. Dacă eşti în PLD – ceea ce înseamnă fie că n-ai înţeles nimic până acum, fie că, în ceea ce te priveşte, ghidul nostru a apărut prea târziu – trebuie musai să fi prieten bun cu şefii din PD. Dacă eşti la PNL, nu ţi-ar strica o amiciţie cu social-democraţii. Şi viceversa. Pe plan local, cele două partide au multe în comun. De asemenea, ca liberal care promite, trebuie să-ţi placă ţuica şi caltaboşul. E adevărat că ambele dăunează grav sănătăţii, dar n-ai idee ce rapid vei câştiga respectul colegilor de filială. Oricum, şeful tău de partid e medic de familie, deci poţi oricând să apelezi la el pentru o consultaţie gratuită. Dacă eşti în PD, ai două variante: ori te cuplezi cu şefii, ori rămâi veşnic în linia a doua. Prefă-te pasionat de arhitectură, învaţă să faci studii de fezabilitate, îndrăgosteşte-te de borduri şi nu ezita să-l lauzi pe Traian Băsescu. La PSD îţi recomandăm să începi de la organizaţia de tineret. Nu contează câţi ani ai, important e să te simţi tânăr, vorba lui Iliescu. Totuşi, dacă trec două legislaturi şi vezi că ai rămas tot la stadiul de lipitor de afişe, încearcă să pătrunzi în rândul seniorilor de la Organizaţia Municipală. Cum faci asta? Simplu: intră într-un conflict cu şefii de la judeţ.

27 octombrie 2007

La ce am râs în dimineaţa asta....



MACAR ARBITREAZA CORECT, NU CA MAJORITATEA CELOR DIN CAMPIONATUL NOSTRU...

AVANPREMIERA: Interviul Teodorei Hotaran, acordat saptamanalului aradean Flacara rosie


- A început campania electorală… de fapt campaniile electorale, pentru că, se pare, vom avea şi referendum pentru votul uninominal. Cum se prezintă PSD Arad în faţa acestor două provocări electorale?

- Noi ne-am făcut temele în ceea ce priveşte campania pentru Europarlamentare. Chiar dacă vor mai trece câteva zile până vom deveni vizibili, ştim ce avem de făcut. Nu am început în forţă pentru că nu vrem să fim agasanţi şi pentru că ne-am propus să facem o campanie a cărei intensitate să crească pe măsură ce se apropie data alegerilor. Însă de miercuri, zi în care organizaţia noastră îl va avea alături pe preşedintele partidului, domnul Mircea Geoană, vom funcţiona cu toate motoarele turate la maximum. Cât priveşte referendumul dorit de preşedintele Băsescu, nu ne putem permite să nu-l tratăm cu toată seriozitatea. Nu ştiu în ce măsură vom face o campanie distinctă pe acest subiect, însă pot să vă spun că – fiind vorba despre varianta de vot uninominal propusă de PSD – acest proiect se va bucura de tot spijinul nostru.

- Sunteţi unul dintre candidaţii Partidului Social Democrat pe lista pentru Parlamentul European. De ce v-ar vota arădenii, ce aveţi în plus sau în minus faţă de candidaţii celorlalte partide?

Nu-mi cereţi să mă compar cu alţi candidaţi pentru că nu eu sunt în măsură să fac acest lucru. Cetăţenii sunt cei care, având în faţă toate opţiunile, decid care dintre candidaţi îi reprezintă cel mai bine. Cred însă în unele puncte tari pe care le am şi care sunt caracteristice şi colegilor mei de pe lista PSD dar care se regăsesc mai puţin la candidaţii celorlalte partide. În primul rând suntem o echipă unită, suntem tineri şi reprezentăm noua generaţie de oameni politici. Cred că în mulţi dintre noi, se regăseşte idealul de politician al românului, un politician modest, cinstit, dedicat, care vorbeşte mai puţin dar munceşte mai mult, un politician care priveşte corupţia ca pe un flagel ce trebuie eradicat nu ca pe un mod de viaţă.

- Bun, să zicem că aţi reuşit să convingeţi marea majoritate a electoratului: sunteţi nişte candidaţi „votabili”. Este oare la fel şi partidul pe lista căruia candidaţi? De ce trebuie să voteze românii neapărat un partid de stânga, în speţă cu PSD-ul?

- Nimeni nu este obligat să voteze cu PSD. Votul este un act de voinţă şi de opţiune personală a fiecăruia. Însă motivele pentru care consider că PSD este partidul cel mai în măsură să câştige alegerile Europarlamentare sunt nenumărate. Şi nu am să vă enumăr acum decât o mică parte dintre ele. Vă rog să aruncaţi o privire peste Oferta noastră electorală. E un document calculat, pertinent, realist, care cuprinde teme vitale pentru integrarea noastră europeană.

- Dacă aţi adus în discuţie Oferta politică a partidului, care credeţi că este cel mai important aspect al acestui document electoral?

- Cu siguranţă partea care priveşte nivelul de trai al românilor. După 17 ani de tranziţie, României îi lipseşte în continuare clasa de mijloc, acea pătură socială care ar trebui să fie majoritară. Dacă vom obţine numărul propus de mandate – lucru în care eu cred cu toată convingerea – atunci vom avea forţa necesară pentru ca, împreună cu aliaţii noştri socialişti din Parlamentul European, să promovăm cele două proiecte vitale ale PSD: cel privind pensia minimă garantată şi cel privind salariul minim la un nivel comparabil cu salariile minime din statele Uniunii Europene. Imaginaţi-vă că în prezent avem un număr exorbitant de pensionari, majoritatea cu pensii sub nivelul care să asigure un trai decent, iar din numărul total al persoanelor active, o parte semnificativă au salariul minim pe economie. Sunt mii de familii în România ale căror bugete lunare conţin astfel de pensii şi salarii la care se mai adaugă eventual câte o alocaţie pentru copii sau câte un ciubuc realizat în timpul liber. În astfel de condiţii nu putem discuta despre bunăstare, despre o viaţă decentă şi despre un nivel de trai compatibil cu statutul României de stat membru al Uniunii Europene.

- De ce ar fi interesat Parlamentul European să introducă pensii minime la nivelul Uniunii atâta vreme cât în celelalte state nu se pune problema nivelului scăzut de trai al pensionarilor? Nu este aceasta mai degrabă o chestiune ce ţine de politica internă?

- Poate fi o chestiune internă dar asta nu înseamnă că ea nu poate fi reglementată la nivel european. Cel puţin în condiţiile actuale, când România este guvernată de un partid de dreapta, un asemenea proiect nici nu îşi poate găsi locul pe agenda Executivului. Sau Dumneavoastră credeţi că recentele majorări ale pensiilor au izvorât din profundele sentimente ale liberalilor faţă de pensionari? Vă ştiu om serios! Nici un partid de dreapta nu face asemenea gesturi decât atunci când nu mai are încotro. Iar PNL chiar nu avea alternativă, fiind oarecum constrâns de condiţiile de pe scena politică. Pe ultima sută de metri, când au văzut că nu au de ales, şi-au însuşit cu nonşalanţă proiectul nostru şi au încercat să creeze impresia că sunt preocupaţi de soarta pensionarilor. Nimic mai fals! Iar oamenii au înţeles perfect lucrul acesta. Iată de ce pot să afirm cu certitudine că toate creşterile importante ale pensiilor au fost realizate de PSD, direct atunci când ne aflam la guvernare şi indirect acum. Iar aceste creşteri vor continua până când toţi pensionarii îşi vor permite o viaţă decentă. Şi revenind la întrebarea Dumneavoastră, Parlamentul European are tot interesul să sprijine acest demers pentru că Parlamentul European doreşte prosperitatea tuturor cetăţenilor Europei.

FLACĂRA ROŞIE / 28.10.2007
www.flacara-rosie.ro

Comunicat de presa DNA nr. 265/VIII/3 din 25.10.2007

25 octombrie 2007

Niste rusoaice care se misca bine....




Decat sa ascult prostiile autohtone mai bine ascult prostiile altora, pe care nu le inteleg...

NOAPTEA DEVORATORILOR DE PUBLICITATE

Pentru ca maine are loc la Arad spectacolul Caravanei Devoratorilor de Publicitate, am pregit de azi un grupaj de spoturi mai vechi dar a caror vizionare va fi intotdeauna la fel de placuta. Enjoy!

In sfarsit in instanta!


Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a fost trimis în judecată într-un dosar de luare de mită şi abuz în serviciu pentru obţinere de foloase proprii. Finul preşedintelui Traian Băsescu, a fost audiat de procurorii anticorupţie pe 25 septembrie. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată alte trei persoane, urmând ca dosarul să fie soluţionat de Tribunalul Arad. Din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat că în martie 2005, în calitate de primar al municipiului Arad, Gheorghe Falcă a primit de la inculpaţii Francisc Demeter şi Radu Vasil un imobil care valora mai mult cu 111.550 euro decât apartamentul dat la schimb.

Această tranzacţie s-a efectuat pentru ca, în schimb, primarul Falcă să-i favorizeze pe cei doi mituitori în obţinerea, la un preţ subevaluat, a unui teren aparţinând Consiliului Local Arad, situat în centrul oraşului.

Antena3.ro

La ce am râs în dimineaţa asta....

Un clip de pe vremea lui Agathon, care cred ca ne reprezinta

„Promovăm mârlănia” – o campanie PNL & DNA realizată cu sprijinul TVR

Dacă nu aş fi primit un comunicat de presă de la organizaţia de tineret a PNL Arad aş fi trăit toată viaţa cu impresia că ministrul Remeş a comis un gest abominabil atunci când a acceptat „merindele” oferite în dar de predecesorul său Avram Mureşan. Vedeţi cum suntem noi, oamenii, condamnaţi să ne complăcem în idei preconcepute? Uneori putem fi atât de cruzi, atât de nepăsători faţă de semenii noştri, încât parcă ne-a întunecat Necuratul minţile şi nu mai deosebim binele de rău.
Sunt aşadar convins că ministrul Traian Remeş a ajuns victima prejudecăţilor noastre conform cărora orice politician e corupt. Domnia sa încerca de fapt să ne facă un bine. Cum am ajuns la această concluzie? Păi fiţi pe fază ce-mi scriu junii liberali: „Tinerii liberali arădeni au anunţat încheierea proiectului Promovăm România care s-a desfăşurat timp de o lună. S-a prezentat un bilanţ cu localităţile în care se desfăşoară această campanie (municipiul Arad, Ineu, Lipova, Sântana). Cetăţenii şi-au exprimat opiniile şi părerile despre ce ar trebui promovat în Uniunea Europeană. În acest sens, tinerii au enumerat câteva dintre mesajele transmise de cetăţeni pe parcursul acestei luni: salamul de Nădlac, apa minerală, ţuica romanească, vinul din podgoriile arădene, turismul, cetatea Aradului, cetatea Ineului, cetatea Şoimoş, produsele culinare (sărmăluţele, caltaboşul, cârnatul, brânza de burduf) şi altele. Tinerii liberali vor face auzite aceste mesaje într-o carte care va cuprinde principalele valori, tradiţii şi produse pe care românii le doresc promovate în Europa.”
Recunoaşteţi caltaboşul şi ţuica? Păi acuma vă daţi seama ce eroare judiciară a comis DNA-ul în cazul domnului Remeş? Săracul! A încercat să promoveze în Uniunea Europeană ţuica şi caltaboşul aduse de cetăţeanul Ioan Avram Mureşan – lucru dealtfel realizat prin „spotul” difuzat de TVR – şi a sfârşit dat afară din Guvern şi din PNL. Să mai spună cineva că nu-i adevărată zicala aia neaoşă, românească, facerea de bine, f..... de mamă!

Petitie impotriva lui Traian Basescu

Jos Basescu

Postări populare

Promovez bunul simt. Si muzica buna >>>>

Radio Whisper | RadioWhisper.com