Poţi pierde ce nu ai avut niciodată?

Textul de mai jos merge bine împreună cu piesa asta:
Miss you - Amanda Lear

Asculta mai multe audio diverse


Astăzi m-a cuprins un sentiment ciudat, după o discuţie cu cineva. Nu a fost o ceartă, a fost mai degrabă o reglare de ... nah, că era să zic conturi... o reglare (armonizare) de puncte de vedere asupra unor chestiuni aşa, mai sensibile, de ordin sentimental. Şi după discuţia asta, gândindu-mă eu aşa în mintea mea, cum se spune, am rămas cu întrebarea asta nenorocită, al cărei răspuns îl caut: poţi pierde ceva (pe cineva) ce (pe cine) nu ai avut niciodată?

Teoretic (şi logic) nu este posibil, este cât se poate de evident. Dar practic? De ce poţi avea sentimentul că ai pierdut dacă, în mod normal, de fapt n-ai avut? Este un sentiment cu adevărat ciudat. Şi este pe cât de iraţional, pe atât de intens şi de real. Seamănă cu o „fata morgana” dar un lucru este cert: dacă nu ar fi atât de trist, ar fi de-a dreptul amuzant câte bariere îşi pot pune oamenii unii în calea altora, rănindu-se unii pe ceilalţi dar şi pe ei înşişi de teamă să nu sufere din dragoste.

Revenind la „problema” iniţială, cred că am găsit un fel de explicaţie, ca să nu-i spun diagnostic pentru că nu mă pricep: cred că subconştientul îmi joacă feste. Da, trebuie să dau vina pe cineva! Este foarte probabil ca mintea mea să amestece „de capul ei” fără ca eu să realizez, ceea ce ştiu, văd şi aud, cu ceea ce simt şi cu o proiecţie a dorinţelor şi aspiraţiilor mele.

De aici cred că se naşte golul, faptul că ştiu ce minunat ar fi fost dar am ratat... sau, cum este în cazul de faţă, am simţit pentru o clipă că sunt pe cale să ratez. Şi mă presează gândul că într-o zi voi ajunge în situaţia de a mă întreba „ce ar fi fost dacă...” iar răspunsul va fi „ar fi fost minunat”.