Nu îmi amintesc să-l fi văzut sau auzit vreodată pe scriitorul Vasile Sărăndan. Îmi este de-a dreptul necunoscut ca prezenţă fizică. Nu ştiu dacă e slab sau gras, înalt sau scund, dacă are plete sau chelie, ori dacă are ochii albaştri. Îi cunosc prea puţin scrierile ca să pot spune dacă îmi place sau nu şi nici cu activitatea de publicist nu sunt la curent. I-am văzut însă blogul şi, trecând peste faptul că nu am înţeles de ce şi-a transformat numele în Zarandan, mi se pare că textele publicate acolo lasă loc multor comentarii.
Cine este acest Sărăndan-Zarandan şi de ce scrie el pe un blog dacă nu are nimic de spus, numai colegii noştri de la Adevărul pot ştii. Că ei sunt cei care i-au dat domeniu pe Internet să se joace cu cuvintele. Am ajuns pe blogul respectiv (www.zarandan.romblog.ro) total accidental şi mărturisesc că m-au şocat două lucruri: faptul că autorul vorbeşte despre sine la plural, semn că nu-i tocmai bine cu brainstormingu’ şi în al doilea rând faptul că un apatrid care a renunţat la cetăţenia română pentru a obţine rezidenţa în Germania (şi asta nici măcar nu se întâmpla în perioada comunistă ci prin 1992!) face judecăţi de valoare cu privire la monumentul eroilor din Piaţa „Avram Iancu” folosind un limbaj impropriu la adresa statului român şi a istoriei sale moderne.
Dar să vedem ce poate debita mintea unui intelectual cu pretenţii: „Uitându-ne astfel la Monumentul eroilor din Piaţa Avram Iancu ne sare imediat în ochi masivitatea dizgraţioasă a luptătorilor şi aerul balşoi, de realism socialist pe care-l emană, în contrast izbitor cu clădirile zvelte din vecinătate. Şi, oricât de ciudate ar fi gusturile oamenilor, nu cred că veţi putea găsi vreun vizitator al parcului, care să fie încântat privind această monstruozitate de beton şi metal.” Masivitate dizgraţioasă, aerul balşoi, clădirile zvelte, monstruozitate din beton şi metal – într-adevăr nişte construcţii literar-artistice pretenţioase, semne ale unui oarecare talent, dar pe de altă parte dovezi ale unei proaste culturi istorico-artistice şi rele intenţii gazetăreşti. Însă ce aşteptări puteam avea de la un salariat apatrid al cotidianului maghiar de limbă română Adevărul?
Totuşi, domnul Zarandan merge puţin prea departe cu aprecierile la adresa unui monument a cărui semnificaţie – este evident – nu o cunoaşte. Sau poate nu vrea să o cunoască. Ansamblul statuar din Piaţa „Avram Iancu” reuneşte siluetele a patru persoane cu tot atâtea semnificaţii: femeia reprezintă România iar cei trei ostaşi care o protejează redau un infanterist, un vânător de munte şi un grănicer care o păzesc. Şi – din păcate – nu de specimene ca domnul Zarandan, ci de pericole reale, despre care autorul blogului incriminat nu avut timp să studieze în copilăria-i nefericită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu