Blog de datul cu capul. In gură!

Nu îmi amintesc să-l fi văzut sau auzit vreodată pe scriitorul Vasile Sărăndan. Îmi este de-a dreptul necunoscut ca prezenţă fizică. Nu ştiu dacă e slab sau gras, înalt sau scund, dacă are plete sau chelie, ori dacă are ochii albaştri. Îi cunosc prea puţin scrierile ca să pot spune dacă îmi place sau nu şi nici cu activitatea de publicist nu sunt la curent. I-am văzut însă blogul şi, trecând peste faptul că nu am înţeles de ce şi-a transformat numele în Zarandan, mi se pare că textele publicate acolo lasă loc multor comentarii.
Cine este acest Sărăndan-Zarandan şi de ce scrie el pe un blog dacă nu are nimic de spus, numai colegii noştri de la Adevărul pot ştii. Că ei sunt cei care i-au dat domeniu pe Internet să se joace cu cuvintele. Am ajuns pe blogul respectiv (www.zarandan.romblog.ro) total accidental şi mărturisesc că m-au şocat două lucruri: faptul că autorul vorbeşte despre sine la plural, semn că nu-i tocmai bine cu brainstormingu’ şi în al doilea rând faptul că un apatrid care a renunţat la cetăţenia română pentru a obţine rezidenţa în Germania (şi asta nici măcar nu se întâmpla în perioada comunistă ci prin 1992!) face judecăţi de valoare cu privire la monumentul eroilor din Piaţa „Avram Iancu” folosind un limbaj impropriu la adresa statului român şi a istoriei sale moderne.
Dar să vedem ce poate debita mintea unui intelectual cu pretenţii: „Uitându-ne astfel la Monumentul eroilor din Piaţa Avram Iancu ne sare imediat în ochi masivitatea dizgraţioasă a luptătorilor şi aerul balşoi, de realism socialist pe care-l emană, în contrast izbitor cu clădirile zvelte din vecinătate. Şi, oricât de ciudate ar fi gusturile oamenilor, nu cred că veţi putea găsi vreun vizitator al parcului, care să fie încântat privind această monstruozitate de beton şi metal.” Masivitate dizgraţioasă, aerul balşoi, clădirile zvelte, monstruozitate din beton şi metal – într-adevăr nişte construcţii literar-artistice pretenţioase, semne ale unui oarecare talent, dar pe de altă parte dovezi ale unei proaste culturi istorico-artistice şi rele intenţii gazetăreşti. Însă ce aşteptări puteam avea de la un salariat apatrid al cotidianului maghiar de limbă română Adevărul?
Totuşi, domnul Zarandan merge puţin prea departe cu aprecierile la adresa unui monument a cărui semnificaţie – este evident – nu o cunoaşte. Sau poate nu vrea să o cunoască. Ansamblul statuar din Piaţa „Avram Iancu” reuneşte siluetele a patru persoane cu tot atâtea semnificaţii: femeia reprezintă România iar cei trei ostaşi care o protejează redau un infanterist, un vânător de munte şi un grănicer care o păzesc. Şi – din păcate – nu de specimene ca domnul Zarandan, ci de pericole reale, despre care autorul blogului incriminat nu avut timp să studieze în copilăria-i nefericită.

ELODIA DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂŢII MINTALE

Am rămas restant la scrisul pe blog. Sunt în plină campanie electorală, mă stresează licenţa pe care ar trebui să o susţin la anul, mi-e ciudă că prin ţară este zăpadă iar la Arad plouă... sunt obosit. Totusi, nu pot sa nu ma lansez in câteva idei referitoare la blestemata de Elodia, avocata a cărei dispariţie misterioasă a isterizat întreaga natziune.
Diaconescu face maratoane la OTV pentru elucidarea cazului iar românaşii îşi supun creierele atrofiate la operversiuni, obligându-le să suporte zecile de ore de emisiuni care nu se mai termină. Cine dracu' este Elodia şi de ce nu mai apare odată, vie sau... mai puţin vie? Avem nevoie de ea în orice stare ar fi. Altfel vom deveni cu toţii nişte idioţi, extaziaţi de fiecare dată când cineva rupe tăcerea sau mai aduce la OTV vreun filmuleţ filmat te miri când şi unde.
aM IMPRESIA CĂ ÎN CURÂND Vom mai avea orgasme doar dacă vom înlocui ritmurile buddha bar din dormitor cu dezvăluirile efectuate în direct la Dan Diaconescu. Apoi vom fuma tradiţionala ţigară cu fruntea lipită de ecranele televizoarelor după care ne vom relaxa fesele în faţa calculatoarelor jucând cea mai recentă apariţie pe piaţa jocurilor PC: GĂSEŞTE-O PE ELODIA. Bineînţeles, în tot acest timp nu vom renunţa la OTV, în garsoniera căruia ancheta îşi va urma cursul său firesc. Pentru a pune capăt acestor sodomii intelectuale, vă pun la dispoziţie jocul Găseşte-o pe Elodia, cu rugămintea de a-l juca şi de a o reda cât mai repede poporului:

Cugetarea zilei:

Femeile sint de trei feluri: cele cuminti - care se culca numai cu unul, curvele - care se culca cu toti, si curvele dracului - care se culca cu toti, numai cu tine nu!

Superb: ROMÂNIA BEATĂ - materialul realizat pentru LIBER TV

episodul 1 / partea I


episodul 1 / partea a II-a

Cupluri care au făcut (fac) istorie

Din nou la Bucureşti...

Ieri am fost din nou la Bucureşti. De data asta a fost o vizită scurtă, fără "protocoale" şi fără tentă turistică. Lipsa timpului nu mi-a permis să mă manifest ca de obicei, adică asemenea unei dive ieşită la shopping. Am fost la Plaza Romania doar ca să caut un WC şi să iau o plăcintă cu brânză sărată. Chiar dacă aş fi vrut altceva nu aveam nici o şansă, fiindcă scena asta s-a petrecut sâmbătă la 9 dimineaţa când magazinele serioase sunt închise.
Ce am făcut la Bucureşti? Păi, am ajuns, după un drum de zece ore, la Liga aleşilor locali ai PSD.
Nu mi-am dorit această deplasare in cognito, dar nici nu m-am stresat să o evit. În fond, sunt încă tânăr şi mai am nervi pentru chestii lipsite de sens care îţi consumă o mare cantitate de energie. Dacă ar fi să fac o analiză succintă a avantajelor şi dezavantajelor celei mai recente aventuri în super-capitala super-României, aş menţiona următoarele puncte tari: cafele băute în staţiile Rompetrol (hei), bârfele de pe autocar, Valea Oltului, micii de la Deduleşti, răsăritul de soare pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, plimbarea în jurul Sălii Palatului, revederea cu senatorul Cristian Diaconescu şi ceilalţi prieteni din Bucureşti; şi următarele puncte slabe: oboseala acumulată pe drum, gălăgia din autocar, micii de la Deduleşti, cafelele băute în Bucureşti (la fel de proaste ca întotdeauna), discursul lui Marean Vanghelie, extazul pesediştilor din Ilfov prezenţi la adunarea de la Sala Palatului, traficul infernal din capitală, lipsa timpului necesar unor tabieturi precum plimbatul prin magazine, aroganţa chelnerilor; Ambele liste ar putea fi mult mai cuprinzătoare însă acestea sunt cele mai relevante chestiuni care au marcat vizita la Bucureşti aferentă lunii noiembrie. Ne revedem în decembrie, iubită şi stimată capitală. Provincialul din mine arde de nerăbdare să-şi petreacă debutul lunii decembrie pe străzile tale cu borduri noi, în magazinele tale cu produse contrafăcute dar mai scumpe decât la Paris şi în cafenele tale cochete unde cafeaua e mai slabă decât ceaiul de zaţ. Bucharest, I love you!

Holly shit!