02 ianuarie 2008

DE SĂRBĂTORI... ALL INCLUSIVE

Am rămas restant la scrisul pe blog. După campania pentru Europarlamentare am intrat in forţă in perioada sărbătorilor, ceea ce - la fel ca în fiecare an - mă deturnează de la orice altă activitate. Mi-e ciudă că prin ţară este zăpadă iar la Arad nu... sunt obosit. Elodia nu a mai apărut în ciuda eforturilor depuse de Dan Diaconescu iar naţiunea s-a isterizat la lumina beculeţelor de Crăciun. Zeci de ore de shopping în doar două săptămâni, nopţi pierdute prin cluburi, activităţi casnice şi electrocasnice.... cam aşa au trecut sărbătorile peste noi. Regina Angliei nu a murit iar Bonnye Taylor s-a desfăşurat pe scenă în faţa arădenilor care nu şi-au permis altceva în noaptea dintre ani.

Ce am făcut eu de Sărbători:
- 20-24 decembrie: curăţenie, muncă, shopping, gătit, club, curăţenie, shopping, club;
- 25 decembrie: MERRRY CHRISTMAS! (adică trezire, cafeaua, muzică, internet, cafeauă, muzică, internet, cafeauă, prieteni, muzică, un vin roşu, internet, muzică, somn);
- 26 - 30 decembrie: internet, muzică, internet, cafea, internet, curăţenie, internet, muncă... nimic, internet, shopping, internet, gătit, internet, club, internet,curăţenie, internet, shopping, internet, club;
- 31 decembrie: cafea, internet, curăţenie, internet, shopping, internet, gătit, internet, curăţenie, invitaţi... LA MULŢI ANI 2008!
1 ianuarie: program de voie (cafea, muzică si calculator).

MASA DE REVELION
- Sarmale.... făcute de mine. Mi-am fentat invitaţii într-un mare hal: le-am făcut cu 70 la sută soia - 30 la sută carne. Spuneţi nu cărnii roşii! PS Sunt delicioase!



- Friptură... din păcate nu se putea fără ea... arată bine, e delicioasă dar nu v-o recomand din cauza
colesterolului. Un mix de carne roşie şi alba (pulpă de porc, piept de pui, muşchi de vită, mititei, cîrnaţi afunaţi de casă, cârnaţi olteneşti proaspeţi)
- Peştele: eeeee... aici e aici. O reţetă originală de la soacră-mea: file de peşte in folie de aluminiu (nu e foarte originală denumirea dar e delicios).

O să vă dau reţeta: fiecare bucată de peşte se pune în folie, împreună cu bucăţi de morcov, ceapă, ardei iute, cartof, sare şi piper, un strop de ulei de măsline. Pachetele astea se pun într-o tavă în care se toarnă vin alb cu puţină apă şi un strop de ulei după care se bagă la cuptor. Nu ştiu exact cât timp dar verificaţi voi când e gata, minim 30 de minute, maxim o oră. Săru' mâna mamă soacră, e delicios.
- Salate: de vinete uitate la dezgheţat în cuptorul cu microunde :)))))
- Băuturi: obligatoriu whiskey + energizante, vin alb + apă minerală, vin roşu... ţuică nu e cazul, Martini pt. d-şoare şi pt. ora 00.00 vinul spumant. Răcoritoare.
- Desert: asta nu mai ţine de mine din două motive: nu ştiu să prepar şi evit dulciurile. Au adus invitaţii!

CE MI-A PLĂCUT CEL MAI MULT DE SĂRBĂTORI:
- Că după ce Moş Nicolae mi-a adus o citaţie, Moş Crăciun mi-a adus un avocat.

2 comentarii:

  1. Anonim2/1/08

    frumos ai mai petrecut tu de sarbatori....si era si normal ca dupa o citatie sa vina si un avocat:P(zise avocatul:))) dar intrebarea e cum te intzelegi cu mama soacra...ca multzi au probleme...uite-te la prighena...upppssss prigoana:)))
    go ahead boy u rock:P

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu-mi fac griji... poate fi o zgripţuroaică atâta timp cât îşi păstrează simţul umorului.
    În plus, eu sunt un devorator de avocaţi... deci nu am emoţii.

    RăspundețiȘtergere

Petitie impotriva lui Traian Basescu

Jos Basescu

Postări populare

Promovez bunul simt. Si muzica buna >>>>

Radio Whisper | RadioWhisper.com