26 august 2009

BIOGRAFII CELEBRE ALE POLITICII ROMANESTI episodul 3



MONICA MACOVEI, apartea a II-a
- la începutul lunii iunie 2005 Monica Macovei s-a întâlnit la Palatul Victoria cu premierul Tăriceanu şi Dinu Patriciu, cercetat de mai mult timp şi reţinut la sfârşitul lunii aprilie la Parchetul General, ceea ce a facut ca în ianuarie 2006, cand presa a aflat despre aceasta intrevedere, sa se stârneasca un imens scandal mediatic; ulterior, unele publicaţii au susţinut că au mai avut loc încă cinci astfel de întâlniri: 28 decembrie 2004, 12 aprilie 2005, 26 mai 2005, 8 septembrie 2005 şi 3 octombrie 2005, date ce au coincis cu cele in care au avut loc audieri în dosarul ,,Rompetrol”, cu perioada în care Patriciu „vizita” frecvent Parchetul;
- s-a întâlnit în mai multe rânduri, la sediul Agenţiei de Monitorizare a Presei „Academia Caţavencu”, condusă de „prietenul” Mircea Toma, cu Ovidiu Buduşan,
exclus din magistratură pe timpul lui Tănase Joiţa, în prezent avocatul lui Dinu Patriciu;
- a refuzat să se prezinte, în data de 7 februarie 2006, la Comisia de Cercetare a Abuzurilor din Camera Deputaţilor, invocând o şedinţă a CSM; convocarea sa la Parlament a urmat unor sesizări făcute de Dinu Patriciu şi Radu Mazăre, privind abuzurile săvârşite de organele judiciare pe timpul cercetării celor doi;
- pe 7 februarie 2006 a solicitat Coaliţiei de la guvernare să-şi asume, încă o dată, răspunderea în Parlament pentru legile Justiţiei, la care a adus, după nici un an de la promulgare, aproximativ 200 de amendamente;
- a declarat că este de acord ca ofiţerii de informaţii să efectueze acte premergătoare începerii urmăririi penale, contrazicând poziţia pe care o adopta înainte de a fi ministru, când milita pentru restrângerea atribuţiilor serviciilor secrete în anchetele penale;
- într-un document elaborat în anul 2003, pentru Institutul European Român, actualul ministru al Justiţiei a susţinut că sintagma de „stat naţional” nu mai are sens in prezent;
- in primul an de mandat ca ministru, nu a participat decât la 13, din cele 43, de sedinte ale Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), desi a incasat 300.000.000 de lei, ca si cum ar fi fost prezenta la toate, iar in perioada ianuarie - noiembrie 2006 la numai sapte, din totalul de 34, de intruniri ale CSM, primind, de asemenea, nemeritat, alte 240.000.000 de lei, faptă pentru care a fost chemată în faţa Comisiei de Abuzuri a Senatului;
- în martie 2006, a promovat, într-o şedinţă de Guvern, o notă prin care a solicitat achiziţionarea de echipament IT, în valoare de peste 4.000.000 de euro, prin „negociere cu o singură sursă”, deci fără licitaţie;
- Secţia Disciplinară de Judecători a CSM a decis, pe 28 martie 2006, excluderea din magistratură a judecătorului Dănuţ Cornoiu, şeful Secţiei Civile de la Instanţa Supremă, ca urmare a implicării sale în transferarea dosarului privind retrocedarea imobilului naţionalizat în care locuiesc părinţii ministrului Justiţiei, de la Completul 1, la Completul 2 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), care, de fapt, a şi dat câştig de cauză acestora; pe 27 noiembrie 2006, un complet de noua judecatori ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie a infirmat hotararea CSM de excludere din magistratura a judecatorului Danut Cornoiu, stabilind, totusi o alta sanctiune, respectiv reducerea salariului brut, cu 15 la suta, pe o perioada de trei luni; totodata, ca urmare a acestei hotarari definitive, Consiliul de Conducere al Instantei Supreme a propus CSM schimbarea lui Cornoiu din functia de sef de sectie;
- in dosarul „Casa parintilor Monicai Macovei”, Parchetul General a dispus neinceperea urmaririi penale impotriva magistratilor Danut Cornoiu si Luana Stancu , sub o motivatie bizara: exista fapta de abuz in serviciu, dar lipsesc faptuitorii;
- redeschiderea, de catre CSM, a dosarului privind retrocedarea abuziva a unei case nationalizate parintilor ministrului Justitiei s-a dovedit a fi tot o farsa, deoarece, pe de o parte, magistratul desemnat sa reverifice acest caz, inspectoarea Violeta Hutopila, mai anchetase o data pe cei doi membrii ai completului de judecata, Ioana Surdescu si Filofteia Cizmaru, pe care, de asemenea, ii scosese nevinovati, iar, pe de alta parte, pentru ca inspectoarea fusese colega, la Curtea de Apel Bucuresti, cu „inspectatele”, ca, de altfel, si cu cele doua judecatoare care au avizat rezultatele noii cercetari, respectiv Valeria Dumitrache si Mihaela Carmen Tropcea;
- intr-un interviu publicat de „Evenimentul zilei”, din 25 aprilie 2006, ministrul Justitiei a afirmat ca UDMR este „o frana in calea masurilor anticoruptie” si ca atitudinea sa din Coalitia de guvernare se regaseste si in Parlament unde „pare ca se intinde rezistenta la aceste masuri”; totodata, Macovei a sustinut ca Uniunea este cel mai inversunat adversar al legilor anticoruptie, necesare pentru integrarea in UE, amintind, in context, ca maghiarii s-au opus, printre altele, Legii de infiintare a Agentiei Nationale de Integritate; la randul sau, in replica, Marko Bela a afirmat ca ministrul Justitiei” nereusind sa impuna anumite proiecte, proaste de altfel, a inceput acum sa-si descarce nervii pe maghiari...,facuti tapi ispasitori pentru insuccesul unui politician”;
- senatorul PD de Buzau Verginia Serbanescu a acuzat-o pe Monica Macovei de santaj, in sensul ca aceasta a conditionat aprobarea transferului fiului sau, Marius Daniel Serbanescu, consilier juridic, de la Institutul National de Criminologie la Serviciul Cetatenie din cadrul MJ, de retragerea de catre acesta a actiunii din justitie, formulata pentru anularea Ordinului 410/C/25 ianuarie 2006, privind organizarea si desfasurarea examenului de capacitate pentru personalul de specialitate juridica, asimilat magistratilor;
- referindu-se la activitatea ministrului Justitiei, liderul UDMR, Marko Bela, a declarat, intr-o conferinta de presa, din 11 iunie 2006: „Doamna ministru, fiind o fire mai revolutionara, in fiecare luna reformeaza justitia. Dar, justitia, in continuare, nu functioneaza”;
- in legatura cu proiectul de lege, initiat de ministrul Justitiei, privind infiintarea Agentiei Nationale de Integritate, cu rolul de a controla averile demnitarilor, senatorul UDMR Gyorgy Frunda a afirmat: „Dupa parerea mea, in acest proiect de lege ajungem la o solutie de multe ori mai proasta ca in faimoasa Lege 18, privind averile ilicite, de pe vremea lui Ceausescu”;
Va urma...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Petitie impotriva lui Traian Basescu

Jos Basescu

Postări populare

Promovez bunul simt. Si muzica buna >>>>

Radio Whisper | RadioWhisper.com